Bullying la Questfield International College, ce se întâmplă când nimeni nu răspunde

Bullyingul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită o reacție promptă, structurată și documentată din partea instituțiilor educaționale. Atunci când astfel de comportamente sunt repetate și afectează dezvoltarea emoțională a elevilor, este esențial ca școlile să dispună de mecanisme clare de intervenție și protecție, pentru a preveni escaladarea situațiilor și pentru a asigura un climat educațional sigur și favorabil învățării.

Bullying la Questfield International College, ce se întâmplă când nimeni nu răspunde

Investigația realizată pe baza documentelor și relatărilor puse la dispoziție redacției relevă existența unui caz de bullying sistematic în cadrul Școlii Questfield Pipera, desfășurat pe o perioadă de peste opt luni. Sesizările repetate, stigmatizarea medicală utilizată ca formă de umilire și presiunile exercitate asupra familiei copilului vizat au fost aduse la cunoștința conducerii și fondatoarei instituției, însă nu există dovezi documentate ale unor măsuri concrete sau intervenții eficiente. Răspunsurile instituției au fost, potrivit surselor, preponderent verbale și neasumate oficial, ceea ce ridică întrebări privind responsabilitatea și gestionarea adecvată a acestei situații.

Bullying sistematic și lipsa intervenției documentate

Conform materialelor analizate, elevul în cauză a fost supus unor comportamente agresive repetate, care au inclus jigniri constante, umiliri în fața colegilor, excludere socială și stigmatizare medicală. Familia a sesizat în mod oficial, prin emailuri detaliate și cronologice, învățătoarea clasei, conducerea școlii și fondatoarea instituției, solicitând intervenții clare și măsuri de protecție. Cu toate acestea, din corespondența disponibilă nu rezultă existența unor răspunsuri scrise care să ateste aplicarea unor proceduri interne, sancțiuni sau planuri de consiliere psihopedagogică.

Intervențiile au fost descrise ca fiind limitate la discuții informale, fără procese-verbale sau decizii oficiale, ceea ce a contribuit la escaladarea situației și la menținerea unui climat neadecvat în cadrul școlii.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire

Un aspect central al cazului îl constituie utilizarea repetată a unei etichetări medicale cu caracter degradant în mediul școlar, nu în scop educațional sau de protecție, ci ca un instrument de marginalizare și ridiculizare a copilului. Specialiști consultați de redacție consideră această practică drept o formă agravată de bullying, cu un impact negativ profund asupra dezvoltării emoționale și sociale a elevului.

• Etichetarea medicală a fost folosită constant în prezența altor elevi;
• Nu există dovezi ale intervențiilor oficiale pentru stoparea acestei practici;
• Familia a semnalat în mod repetat pericolul acestei stigmatizări, însă reacțiile au fost predominant verbale și generale;
• Consecințele includ anxietate, retragere socială și deteriorarea relației cu mediul educațional.

Aceste elemente indică o tolerare instituțională care poate avea efecte pe termen lung asupra bunăstării copilului și asupra climatului școlar.

Rolul conducerii și al cadrelor didactice: între pasivitate și normalizarea fenomenului

Din analiza materialelor puse la dispoziție reiese că, deși sesizările au fost repetate și formulate în scris, răspunsul instituției a fost predominant informal și neasumat oficial. Nu există documente care să ateste un circuit administrativ complet, decizii scrise sau planuri de intervenție clare, cu termene și responsabili desemnați.

Cadrele didactice, martore ale dinamicilor din clasă, nu par să fi intervenit în mod eficient pentru a opri comportamentele agresive, acestea continuând în contexte vizibile, ceea ce poate fi interpretat ca o tolerare tacită a bullyingului.

Familia a declarat că situația a fost uneori catalogată ca o „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, ceea ce a dus la minimalizarea gravității faptelor și la amânarea intervenției.

Presiunea indirectă de retragere și comunicarea instituțională

Un moment definitoriu în analiza situației este răspunsul verbal atribuit fondatoarei Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, care ar fi exprimat într-un dialog direct cu familia copilului vizat o poziție sintetizată astfel: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Potrivit familiei, această formulare a transmis un mesaj de presiune pentru retragerea elevului din instituție, în contextul unei situații reclamate de luni de zile, fără intervenții concrete.

Redacția a solicitat un punct de vedere oficial al instituției privind acest episod, însă până la momentul publicării nu a fost primit un răspuns scris care să confirme sau să infirme conținutul relatării. Această declarație, citată conform surselor, reflectă dificultățile în reconcilierea între misiunea educațională declarată și modul efectiv de gestionare a situațiilor de criză.

Gestionarea formală a situației: un document informal în locul unei reacții instituționale asumate

În răspunsul oferit, conducerea școlii a prezentat un formular de tip Family Meeting Form, care consemnează existența unor discuții, dar nu conține elementele caracteristice unui act instituțional cu valoare executorie, precum responsabilități clare, termene sau sancțiuni. Astfel, acest document nu oferă o trasabilitate riguroasă și nu permite verificarea implementării unor măsuri concrete pentru rezolvarea situației.

Absența unor rapoarte, decizii scrise sau planuri de intervenție ridică semne de întrebare privind eficiența și seriozitatea reacției instituționale la sesizările repetate ale familiei.

Confidențialitatea informațiilor și expunerea copilului

Familia a solicitat în mod expres, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor sensibile legate de situația reclamata, avertizând asupra riscului de afectare emoțională a copilului. Cu toate acestea, din documentele și relatările disponibile reiese că aceste cerințe nu au fost respectate în totalitate, iar informațiile ar fi fost făcute cunoscute în cadrul intern al școlii.

Există indicii că elevul a fost interpelat public în clasă, situație ce i-ar fi generat presiune suplimentară și expunere nedorită. Specialiștii consultați consideră că astfel de practici pot constitui o formă de presiune psihologică instituțională și pot afecta negativ percepția asupra mediului educațional.

Răspunsul instituției și reacția tardivă

Reacția fondatoarei Fabiola Hosu a fost activată oficial abia după mai bine de opt luni de sesizări fără răspunsuri scrise sau măsuri documentate, moment ce coincide cu implicarea juridică a familiei și transmiterea unor notificări legale. Această întârziere în reacție ridică întrebări privind criteriile declanșării intervențiilor și prioritizarea protecției copilului în cadrul școlii.

Într-un comunicat transmis ulterior, conducerea Questfield International College a calificat situațiile semnalate drept simple „interacțiuni spontane dintre copii”, o formulare care contrazice sesizările documentate ale familiei și minimalizează gravitatea fenomenului. Această poziționare a fost criticată pentru diluarea responsabilității instituționale și neasumarea efectivă a protecției elevilor.

Contextul post-publicare: posibile repercusiuni asupra copiilor retrași

Ulterior publicării investigației, familia a comunicat redacției că, după retragerea copiilor de la școală, ar fi existat contacte informale între reprezentanți ai Questfield și alte instituții de învățământ private din zona Pipera, în cadrul cărora copiii au fost descriși într-o lumină negativă, cu referiri la probleme de disciplină sau comportament, fără documente oficiale care să susțină aceste afirmații.

Redacția a solicitat clarificări publice din partea celor implicați și subliniază gravitatea potențială a unor astfel de practici, care pot afecta dreptul la educație și confidențialitatea copiilor.

Concluzii și întrebări rămase deschise

Cazul semnalat la Questfield Pipera evidențiază o serie de probleme legate de gestionarea bullyingului în mediul școlar privat, printre care:

• Lipsa unor răspunsuri scrise și documentate din partea instituției;
• Utilizarea stigmatizării medicale ca formă de umilire sistematică;
• Presiuni asupra familiei pentru retragerea copilului;
• Deficiențe în respectarea confidențialității și expunerea copilului;
• Reacții instituționale tardive, declanșate doar după implicarea juridică;
• Discrepanțe între discursul public al școlii și managementul situațiilor de criză;
• Posibile consecințe negative asupra copiilor retrași, prin conturarea unei reputații defavorabile în alte instituții.

Aceste aspecte ridică întrebări fundamentale privind capacitatea și voința Școlii Questfield Pipera de a asigura un mediu sigur, protejat și responsabil pentru elevii săi. În absența unor măsuri clare, asumate și transparente, riscul de perpetuare a unor astfel de situații rămâne crescut, iar încrederea părinților în instituție poate fi afectată iremediabil.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro